Web
Analytics

Am avut norocul să fiu de față când Andreea Mureșan și-a inaugurat noul spațiu din Centrul Vechi.

Pe strada Covaci nr.8, plină de forfotă, de restaurante și puburi, eram concentrată să țin poteca cu ghețuș și să mă strecor prin frigul aprig pentru a găsi noul lăcaș creativ.

De la început m-a întâmpinat un miros cald și plăcut de lumânări parfumate, ce se revărsa discret pe scara și holul de la intrare.

Oana Botezatu, Cup&Candles!

Clădirea veche, finisată într-un mod manierat, își dezvăluia subtil măruntaiele, dându-mi senzația promisiunii salvării sale prin culori, texturi și materiale. Nimic nu părea contrastant, chiar dacă efectul adiacent, obținut aproape artistic, mă făcea să intuiesc o reprezentare echilibrată, ce clonează, inevitabil, însăși personalitatea Andreei.

Macarons de la Marţipan Creativ

Iar cei ce o cunosc – adică oamenii care au avut prilejul s-o întâlnească profesional, fie ca designer de interior, fie ca profesor la cursurile pe care le ține împreună cu Ileana Răducanu la DallesGO – știu că în ea sălăsluiește un fel de îmbujorare lirică, un surâs sincer, nuanțat, dar și cu tâlc, ce-i definește teribil individualitatea.

Ce își dorește Andreea Mureșan să reprezinte locul acesta?

Păi, în primul rând își dorește să fie “viu”, să găzduiască oameni talentați și interesați de design – designeri, arhitecti, cursanți și foști cursanți descoperiți de Ileana Răducanu (un talent scouter redutabil) – care acum au proiecte și poate nu au un loc în care să lucreze.

Apoi își dorește să fie un spațiu în care să fie bineveniți toți cei ce au nevoie de un loc în care să găsească materiale, informații, să-și țină întâlnirile de consultanță în design, să-și conceapă proiectele sau să ia contact cu o multitudine de branduri partenere.

Andreea Mureșan a colaborat în amenajarea acestui spațiu cu o grămadă de foști cursanți: barul și bucătăria au fost proiectate de Andreea și realizate de Nicolae Buta de la DesignNicMob, iar electrocasnicele (un frigider ascuns, o mașină de spălat vase, cafetiera etc) sunt de la Grundig , partener oficial al hub-ului de design Andreea Muresan Studio. Mobilierul tapiţat e by Quadra, lămpile handmade Corbii sunt ale Denisei Vasile, iar unele dintre tablourile de pe pereți sunt semnate de Gabriela Borlescu din seria “Spectacol”.

Alina Ştefan, FCB PR, Bianca Lucaciu, Grundig
Nicolae Buta, Designick Mob, Raluca Pavel, Four Design Studio

Dar, ca să revin la acea seară, lucrurile s-au nuanțat ireproșabil în momentul în care am trecut pragul încăperilor aglomerate de invitați.

Pereții erau despuiați decent până la cărămidă, podeaua originală rașchetată până la dezvăluirea splendorii lemnului bătrân, iar ramele geamurilor sau canturile ușilor păreau lăsate dinandins într-o latentă frumusețe – adică așa cum se iveau ele pe vremea făuririi lor.

Costi Grozavu, Axelen

Atmosfera prietenoasă a serii se contura, cu iuțeală, într-o relațiune reciprocă, unde fiecare se știa, parcă, de când lumea, cu fiecare.

Gijsberg Huijink, Quadra, Romana Maniu Bălan

Andreea face lucrurile cu drag, dar temeinic și serios. Pentru că, spune ea, un proiect de amenajare este un proces foarte solicitant. Iar casele românilor suferă din lipsa consultării unui profesionist, a unui designer de interior care să știe să asculte, să înțeleagă și să creeze un loc care să se numească “acasă”.

Dincolo de asta, încununarea oricărei întâlniri cu Andreea indică faptul că ea are un background solid, căci știe mult din toate, adică atât cât să găsească referința pentru orice concept de design.

Andreea Mureșan

Iar asta justifică stimularea plăcută nu doar a ochiului, ci și a unor simțuri latente de bun gust, care, laolaltă, promit o lume încurajatoare, creativă și normală.

Foto: Alina Baisan

Write A Comment