Introduceti termenul dorit si apasati Enter pentru a cauta!

Together @ Romanian Design Week 2021

Together @ Romanian Design Week 2021

Unul dintre cele mai așteptate evenimente de design din România, Romanian Design Week #2021 va reuni, sub tema #together, organizații, designeri, inițiative și evenimente care vor sublinia impactul pe caare îl au industriile creative în societatea și realitatea post-pandemice.

Recomandare de Ioana Mocanu

Text & Foto articol: Echipa Romanian Design Week

 

Mai avem foarte puțin de așteptat până când instalarea verii va fi una oficială - e perioada din an în care iubitorii de design și artă tânjesc ca serile să nu se mai termine, pentru a le lăsa răgazul de a extrage tot ce are mai bun de oferit orașul. Efervescență, vivacitate, creativitate.

Ne setăm, în sfârșit, remindere pentru evenimentele care promit să ne reconecteze, iar în acest sens, UniCredit Bank și The Institute vin cu o propunere: cea de-a noua ediție a Romanian Design Week, desfășurată în perioada 4-13 iunie, la București.

Sub tema #together, festivalul va reuni în programul său online și offline organizații, designeri, inițiative și evenimente care gravitează în jurul importanței, succesului și contribuției pe care industriile creative le au în societatea și realitatea post-pandemice. Pentru că în această perioadă suntem, poate mai mult ca niciodată, în căutarea unor noi moduri de a redesena viața de zi cu zi și ne preocupă impactul asupra mediului, viitorul pe care îl determinăm, colaborarea și incluziunea.

 

 

MEETING POINTS

@COMBINATUL FONDULUI PLASTIC  (strada Băiculești 29)

Acesta va fi spațiul central al festivalului, care va găzdui câteva dintre expozițiile din programul #rdw2021.

La Galeria SENAT, împătimiții designului, dar și cei care vor să petreacă o după-amiază relaxantă în oraș vor putea explora expoziția Romanian Design Week Selection 2021, o selecție a boardului creativ RDW dintre cele mai bune proiecte de design realizate în ultimii doi ani. De la articole vestimentare îndrăznețe, la ilustrații vivace, design grafic contemporan și nu numai.

La UNA Galeria, Local Design Circle va prezenta publicului Stradal, o expoziție dedicată designului grafic, care se va concentra pe importanța acestuia în spațiul public.

La Galeria IOMO, ASAP va aduce Rethinking Plastic, expoziție ce înglobează o colecție de obiecte inovatoare și sustenabile, dezvoltate și realizate din plastic reciclat de designeri și companii din întreaga lume.

Și pentru că ce ar fi experiența unui festival fără interacțiune outdoor, Zeppelin Design propune o reinterpretare a spațiului public exterior, într-un context post-pandemic, printr-o serie de intervenții outdoor.

 

 

 

@ RDW DESIGN HOUSE (Bulevardul Aviatorilor 8A)

Pentru al doilea an consecutiv, la adresa Aviatorilor 8A, o serie de expoziții internaționale de design vor fi prezentate în programul Design Flags, pentru a conecta publicul local la cele mai vibrante manifestări ale designului de pe scena internațională: „Sustain Able Voices – Young Swedish Design”, „Graphic Days® – Singular Plural”, „Madrid Design Portrait” și „Carteles de Barcelona”.

Expoziția „Sustain Able Voices – Young Swedish Design” va prezenta proiecte inovatoare, trans-disciplinare ale unor designeri suedezi din perioada 2004-2020, posibile răspunsuri la problemele climatice și la impactul negativ al activității umane asupra mediului înconjurător. Selecția variată include atât soluții la probleme practice ale vieții de zi cu zi, precum și proiecte conceptuale, care pot da speranță în viitor, prin natura lor experimentală, prin curaj și deschidere.

Graphic Days® – Singular Plural” este un proiect al Graphic Days®, curatoriat de Fabio Guida și Ilaria Reposo. Expoziția propune un traseu expozițional unic, care parcurge perioade și zone geografice diferite, cu scopul de a prezenta rădăcinile tradițiilor și istoriei italiene. Expoziția colectivă stă sub semnul conceptului teoretic de „Regionalism cristic”, inspirat de mișcarea arhitecturală omonimă a lui Frampton. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată în timpul Festivalului Graphic Days®, organizat în Torino (Italia) în octombrie 2020.

Madrid Design Portrait” prezintă lucrările unor designeri care au fost parte din proiectul audiovizual Madrid Design Portrait. Lucrările lor prezintă o imagine panoramică asupra exuberanței și diversității unei industrii care joacă un rol din ce în ce mai important pe scena culturală a Madridului. Printre numeroasele discipline reprezentate în acest portret de grup, un loc de cinste îl au designerii cu o conexiune puternică cu arhitectura, designul de produs și cel de textile, oferind o imagine despre ceea ce înseamnă designul madrilen în prezent.

Expoziția „Carteles de Barcelona” spune poveștile orașului spaniol printr-o colecție de postere semnate de 25 de designeri.

Pe lângă cele patru expoziții internaționale, vizitatorii își vor putea încheia vizita cu o sesiune de cumpărături dintr-un pop-up concept store, care va cuprinde o selecție de produse atent curatoriate și reprezentative pentru designul românesc, de la obiecte de ceramică, piese vestimentare, cărți, până la papetărie, accesorii sau bijuterii. Little things to spoil yourself and your significant ones !

 

 

@RDW DESIGN GO

Așa cum o face în fiecare an, Romanian Design Week va sărbători comunitățile creative și hub-urile locale și prin programul Design GO, format al festivalului ce înglobează peste 50 de evenimente satelit și trasee speciale de design prin București, dar și în Cartierul Creativ, în perioada 5-13 iunie. Ce înseamnă asta ? Încălțăminte comodă și mult chef de plimbare. 

Un pol important în programul festivalului va fi Muzeul Național de Artă al României, care va găzdui expoziția "Shaping Design. Together.", între 5 și 27 iunie. Aceasta va prezenta traiectoria creativă a cinci dintre cele mai prolifice studiouri de design de produs din România, investigând aportul acestora la creionarea scenei locale de design contemporan.

 

Bilete pentru festival se pot cumpăra de aici, iar noutățile pot fi urmărite pe Facebook, Instagram și website. Come join us!

 

Nu aveți un cont? Nu vă faceți griji!
Puteți crea unul în pasul următor.

Continua

Se pare că a apărut o eroare.
Încercați din nou mai târziu!

Pasul anterior