Introduceti termenul dorit si apasati Enter pentru a cauta!

INTERVIU Alin Neagu, povestea unui om de afaceri care dezvoltă proiecte sustenabile

INTERVIU Alin Neagu, povestea unui om de afaceri care dezvoltă proiecte sustenabile

Ca orice lucru care nu se întâmplă fără să existe o rezonanță la un moment dat, l-am cunoscut pe Alin Neagu, în treacăt, cu ocazia unui proiect de amenajare a unor case de prezentare, care se aflau într-un complex rezidențial. Îmi amintesc că prima impresie a fost că arată cam prea "ca afară", ca să fie pe bune. M-au impresionat mult principiile de construire pentru comunitate, pe care le aplicase dezvoltatorul și atmosfera de comunitate care se crease chiar și înainte ca locuințele să fie date în folosință. Ulterior am aflat că tot Alin este unul dintre acționarii principali la Mezoni, un producător de accesorii de pat (saltele, perne, lenjerii) și m-am gândit să-l abordez  pentru un proiect destinat copiilor sportivi, în care mă aflam ca voluntar. Îmi pregătisem un discurs lung, strategic, cu fel și fel de argumente de marketing, cu promisiuni pe care aveam emoții că o să le pot pune în practică și.... După nici zece minute Alin a agreat să îmi trimită peste o sută de saltele și pilote și perne și tot ce era nevoie la acest capitol.

 

De ILEANA RĂDUCANU

 

Alin nu vorbește în interviu despre generozitatea sa, dar mi-am dorit să vi-l fac cunoscut, fie doar și prin prisma inspirației pe care o poate da cineva care crede în energiile bune ale oamenilor și ale locurilor. Așa a ajuns ca fiecare afacere pe care a dezvoltat-o să fie un succes și să fie genul de prieten lângă care poți să stai ore în șir, într-o barcă la pescuit, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte. 

 

Și dacă tot am pomenit de barcă, vă promit că o să vă placă foarte mult proiectul pe care îl dezvoltă la Snagov, cu case din lemn, pe un singur nivel, pe care le-a poziționat pe unul dintre brațele lacului, într-un loc în care priveliștea face toți banii. 

 

Am specificat la începutul interviului, dar scriu și aici, ceea ce vedeți nu este un articol plătit și nici nu a fost o intenție de marketing prin care să promovez un om de afaceri. Abia l-am convins să vină să povestească despre el! Este doar o (altă) încercare #ohda prin care vrem să aducem în atenția publicului nostru orientat spre design oameni valoroși pe interior, cei care dezvoltă proiecte de interes public cu onestitate și cu entuziasm. Alin Neagu este unul dintre acești oameni. 

 

INTERVIU ALIN NEAGU

 

Nu aveți un cont? Nu vă faceți griji!
Puteți crea unul în pasul următor.

Continua

Se pare că a apărut o eroare.
Încercați din nou mai târziu!

Pasul anterior