Web
Analytics
Author

Ana Maria Calin

Browsing

Trenduri pentru băi în 2021

Bonami îți oferă sfaturi practice pentru decorarea băii în trendurile actuale.

 

O baie în stil retro

Combinația dintre piesele retro și cele moderne este un trend ce nu se va demoda niciodată. Dacă decizi să decorezi baia cu finisaje dominante- de exemplu să creezi un total look terrazzo-  este bine să păstrezi toate accesoriile în sfera minimalistă și a nuanțelor neutre, mai ales alb și negru, dar poți adăuga tonuri de bej sau roz pal. 

Poți crea o atmosferă de tip anii ’60, prin intermediul chiuvetei, a unui dulăpior cu oglindă și al robinetelor. Nu uita de prosoape- alege nuanțe neutre, plăcute, din materiale groase, ce se evidențiază prin calitatea lor.

oglinda baie

prosop fata

O baie mid-century

Fiecare detaliu trebuie bine gândit pentru a obține efectul scontat- alegând o paletă simplă de culori, spațiul nu pare deloc aglomerat și poți crea accente și puncte de interes alegând accesorii aurii. O faianță clasică albă și o gresie alb-negru se asortează perfect. Un rol important estetic îl au și elementele din lemn și ratan. Completează atmosfera aprinzând lumânări masive, albe și nu uita de plante! Adaugă și un covoraș pufos la final.

banca bambus baie

scara decorativa

 

Acordă atenție alegerii oglinzilor, care joacă un rol cheie în baie. Te uiți în oglindă în fiecare zi, așa că fii atent ca materialul să fie de calitate, la dimensiunea și forma oglinzii, dar și să o amplasezi la înălțimea potrivită, cu un design captivant.

Rafturile și etajerele sunt foarte utile într-o baie – pot oferi atât un suport practic pentru cosmetice, cât și un spațiu pentru etalarea plantelor. Asortează coșul de rufe, coșulețe de depozitare și, de ce nu, o băncuță, pentru un plus de confort, dacă spațiul o permite.

raft mobil

O baie în stil industrial

Pentru un look desăvârșit și o atingere industrială adaugă piese cheie, cum ar fi un suport stilat de prosoape și corpuri de iluminat.

dozator sapun

cos rufe

oglinda rotunda

 

Sursă foto: www.bonami.ro

Tendințele în designul interior pentru 2021

Dacă plănuiești să îți reînnoiești locuința cu mobilier și decorațiuni sau pur și simplu vrei să știi care vor fi trendurile în materie de design interior în anul care vine, toate aceste inspirații ți se vor potrivi perfect. Bonami a compilat o selecție de mobilier, textile, soluții de iluminat și decorațiuni în ton cu cerințele anului 2021 și cu situația actuală.

masuta cafea bonami

Trendul nr. 1

„Staycation” sau vacanța acasă

Anul 2020 a întors toate planurile de călătorie pe dos, iar acesta este motivul pentru care tot mai mulți oameni doresc să aducă „acel ceva” din destinațiile lor preferate la ei acasă.

Spre exemplu, prin intermediul unor decorațiuni și piese de mobilier care să îi ducă mereu cu gândul la locurile unde visează să ajungă. Poate fi vorba și de anumite nuanțe, cum ar fi culoarea apei mării, a nisipului sau a unui lemn exotic.

biblioteca bonami

canapea cu 3 locuri bonami

Culoarea mării și a cerului

Reîmprospătează-ți interiorul cu ajutorul popularei nuanțe albastru azur. Este o culoare pozitivă, modernă și cu tendințe futuriste, perfectă în combinațiile cu sticlă, auriu, argintiu metalic sau culoarea muștar.

Lemn deschis la culoare

Un alt trend al anului care vine (și nu numai) este lemnul de culoare deschisă, inspirat din stilul scandi. Îl poți etala sub formă de mobilier și decorațiuni, dar în egală măsură și pe post de culoare pentru pereți sau plafon.

Trendul nr. 2

Casa ta – o oază a siguranței

Am învățat că lumea noastră se poate limita la câteva zeci de metri pătrați, iar numărul mic de încăperi trebuie să îndeplinească roluri diferite: birou, cameră de relaxare și joacă, respectiv spațiu de odihnă, iar aceasta ne-a arătat importanța tuturor obiectelor pe care le avem în casă. Spre exemplu, a produselor ecologice și sustenabile, realizate din materiale de calitate.

Ecologic și sustenabil

Încearcă să înlocuiești plasticul, oriunde este posibil, cu materiale reciclate, bambus sau țesături naturale.

Nuanțe pământii

Culorile pământii care calmează (cum sunt verdele, maro-nisip sau roșu închis) adaugă un plus de pace și liniște interiorului tău.

fotoliu bonami

servete in bonami

farfurie bambus bonamiTrendul nr. 3

Acasă… sau la birou?

Foarte mulți dintre noi lucrează acum de acasă, iar din acest motiv avem nevoie tot mai mare de un spațiu unde să ne putem concentra.

La urma urmei, niște perne cu personaje din desene animate sau un tablou absolut generic nu îți poate oferi prea multă inspirație. O investiție în echipamente de calitate este mai inspirată ca oricând!

Desene abstracte ale unor fețe

Această manifestare artistică este cunoscută ca Face line art. Arată minimalist, elegant și este ușor de potrivit în orice interior, indiferent dacă se regăsește sub forma unei perne, a unui covor sau a unei picturi.

lenjerie pat bonamiPiese de investiție…

…sau produse cu design original, în spatele cărora se află branduri interesante, cu o poveste aparte sau fabricate din materiale de calitate excelentă. Acest trend îți va transforma casa, biroul sau întregul cămin într-un loc mult mai comod și stilat.

 

birou bonami

Sursă foto: www.bonami.ro

 

5 sfaturi pentru împachetarea cadourilor

Anul acesta, vrei să eviți scenariul în care jumătate din spațiul de sub brad este ocupat de hârtia rămasă după despachetarea cadourilor? Inspiră-te din ideile Bonami de ambalaje sustenabile. Cu ajutorul acestora, vei evita risipa inutilă, vei petrece mai puțin timp cu pregătirile, iar rezultatul va fi unul absolut original.

Cutii și cutiuțe practice

Ai mai multe cadouri pregătite special pentru cineva drag, pe care nu vrei să le ambalezi individual, dar nici să le pui într-o pungă banală pentru cadouri? Soluția este să le oferi într-o cutie stilată din bambus, care este chiar ea un cadou în sine. O poți folosi, spre exemplu, pentru a-ți organiza biroul sau obiectele mici din baie.

cutie bambus bonami

Cum să ambalezi obiectele flexibile?

Unele cadouri… nu sunt chiar ușor de oferit. Din cauza faptului că nu stau într-o formă sau poziție stabilă, sunt aproape imposibil de ambalat, reclamând cantități enorme de hârtie. Soluția este foarte simplă! Un coș de depozitare din alge marine arată excelent sub brad, fiind și un obiect practic sau decorativ în casa ta în tot restul anului. 

 

Cos depozitare impletit bonami

 

Împachetare rapidă, eficientă și interesantă, cu ajutorul textilelor

Atunci când ai la îndemână o eșarfă frumoasă sau niște prosoape simpatice pentru bucătărie, ar fi păcat să nu le etalezi. Iar în cazul lor, scapi și de calvarul lipirii și al obținerii unor cute perfecte. Dacă nu te simți foarte încrezătoare în abilitățile tale de a potrivi design-ul ambalajului cu cadoul, această idee este pentru tine. 

Set 2 prosoape de bucatarie bonami

Cutii pentru cadouri mici

Cutiuțele din lemn, metal sau chiar vasele mici din sticlă sunt ambalaje ideale pentru cadourile mici, cum ar fi șosetele, cerceii sau un ceas. Iar dacă alegi un set cu mai multe piese, efectul șic și simetric este garantat. Sau poți alege un recipient stilat, pe care îl poți folosi oricând în bucătărie, birou sau baie.Set 2 cutii depozitare din tabla Bonami

Accent pe detalii

O panglică deosebită, o sfoară de cânepă, bandă washi amuzantă, un ornament metalic, un con de pin sau o rămurică de conifer. Aceste obiecte mici îți vor duce munca spre perfecțiune, așadar nu le rata. Totuși, evită să le folosești pe toate deodată – vei obține rezultate perfecte dacă utilizezi câte două astfel de elemente, pentru a da un ton unitar tuturor cadourilor pe care le oferi.

Banda decorativa Washi bonami

Sursă foto: www.bonami.ro

 

 

 

 

 

 

O toamnă plăcută la tine acasă

La fel cum toamna trebuie să ne îmbrăcăm cu mai multe straturi de haine pentru a ne încălzi, așa și locuința trebuie să dispună de o varietate de accesorii textile pentru a fi mai primitoare și călduroasă. Blănuri, pleduri, perne și așternuturi, toate de la Bonami, te ajută să creezi o atmosferă cozy în casă. Nimic nu este mai plăcut decât să vii înfrigurat de afară și să te scufunzi în multitudinea de perne și pături din locuința ta.

 

covor bonami

Zilele însorite și calde au trecut deja, iar sezonul rece se instalează ușor. Atmosfera ruginie și mohorâtă a toamnei îți stimulează însă creativitatea și te incită să faci noi schimbări în locuința ta? Nu ezita să îți pui în practică ingeniozitatea și amenajează-ți căminul ținând cont de cele mai noi tendințe în designul interior.

Am pregătit pentru tine 5 ponturi cu ajutorul cărora poți aduce atmosfera plăcută a toamnei în interiorul casei tale. Vei descoperi în selecția de produse făcută de noi, de la perne și pleduri confortabile până la căni și lumânări parfumate, de care nu te poți lipsi sub nicio formă în această perioadă. ♥

Blana Bonami

Cuvertura bonami

Culorile sunt expresia toamnei

Uită de nuanțele reci și scufundă-te într-un decor relaxant, pus în valoare prin accentele de culoare tomnatice. Culorile acestui anotimp oferă eleganță și candoare oricărui spațiu, îndemnându-te totodată să-ți petreci timpul citind sau lenevind cu o cană fierbinte de ceai pe fotoliul tău preferat, înconjurat de accesorii textile moi și confortabile.

covor bonami

Porția de relaxare în zilele mohorâte de toamnă

Toamna s-a instalat și deja astenia își face simțită prezența? Știm că simptomele de oboseală apar ușor, ușor îngreunând orice activitate. Este timpul să-ți creezi un colț doar al tău de relaxare, cu ajutorul lumânărilor parfumate și difuzoarelor. Alege parfumul delicat al bergamotei, lemnului de cedru sau al scorțișoarei – efectul este garantat.

Pont: Folosește o dischetă demachiantă înmuiată în ulei esențial și introdu-o în sacul aspiratorului. Ori de câte ori vei aspira, casa ta va ”radia” de prospețime.

fata de perna bonami

Exprimă-te prin muzică

Ascultarea muzicii preferate poate fi foarte relaxantă și este unul dintre cele mai ușoare lucruri pe care le poți face. Nu contează în care gen muzical te regăsești – sezonul de toamnă îți va oferi cu siguranță câteva oportunități de a petrece ceva timp cu prietenii în compania unor melodii bune.

Îți divulgăm un secret: în absența unor difuzoare de calitate, muzica nu are același ”gust” ♥

patura bonami

Confort fără măsură

Blănuri moi, pături și multe perne pufoase – cu cât mai multe, cu atât mai bine. Combină texturi, culori și materiale – rezultatul obținut va fi refugiul tău perfect pentru zilele ploioase de toamnă.

perna bonami

 

Sursă foto: www.bonami.ro

Crăciunul cu Bonami

Trăim o perioada inconfortabilă, plina de nesiguranță. O perioadă în care nimic nu mai pare normal, planurile ni se dau peste cap, vacanțele se anulează și deseori ne găsim departe de cei dragi, fără posibilitatea de a ne revedea nici măcar la ocazii importante, cum ar fi Sărbătorile. Într-adevăr, anul acesta este pentru prima dată când, de Crăciun, unii dintre noi nu se vor reuni în familie pentru a petrece așa cum se cuvine.  Însă, cu puțin optimism și voie bună, putem să ne bucurăm împreună, de la distanță.

Craciun Bonami

Cum bine știm, imperfecțiunea are farmecul ei, și de aceea Bonami îți propune Sărbători altfel anul acesta, mai mult ca oricând. Poți oferi cadouri mai devreme, poți mânca bomboane și într-o zi obișnuită sau decora bradul și cu șiraguri luminoase incomplete. De asemenea, poți să-ți oferi primul cadou, de ce nu, chiar ție. 

canapea Bonami

Regulile pot fi încălcate, ai voie să-ți faci bucurii, chiar înainte de sezonul festiv. De asemenea, te asiguri ca ai tot ce-ti trebuie, până de Crăciun. Iar dacă primești ceva și dorești să returnezi, ai timp destul.

decoratiune brad Bonami

Și cum cel mai sigur este sa eviți drumurile inutile, optează pentru cumpărături online, din confortul casei tale. Mai mult decât atât, la Bonami găsești tot ce ai nevoie: decorațiuni de Crăciun, o canapea nouă, accesorii de modă sau jucării pentru cei mici, accesorii pentru bucătărie. Pentru toți cei dragi există ceva potrivit!

 

jocuri copii Bonami

pahare bonami

perna bonami

Sursă foto: www.bonami.ro

 

 

 

 

Cum alegi salteaua potrivită- sfaturi de la Bonami

Știi care e secretul unui somn confortabil și sănătos? Nu este vorba despre cel mai bun sau mai scump pat, așa cum mulți ar crede. Alegerea saltelei și a somierei are o importanță crucială atunci când mobilezi dormitorul. Bonami te îndrumă pentru o alegere perfectă.

 

saltea bonami

Fermitatea saltelei- cel mai important parametru la alegerea saltelei.

O fermitate adecvată este importantă atunci când alegi salteaua. Poate că nu este singurul criteriu, însă te va ajuta să iei o decizie bună. Atunci când te întinzi pe saltea, aceasta ar trebui să se îndoaie doar în locurile în care se exercită presiune asupra ei (în special în zona omoplaților, a umerilor și a șoldurilor).

De regulă, saltelele cu fermitate mai dură sunt potrivite pentru persoanele cu greutate mai mare, în timp ce saltelele moi sunt perfecte pentru persoanele cu greutate mai mică. Totuși, depinde foarte mult și de senzația pe care o ai atunci când stai pe ea, așa că vei ști sigur dacă cea mai potrivită pentru tine este una mai fermă sau mai moale.

saltea bonami

Saltelele moi

Acest tip de saltea este moale, însă oferă un sprijin bun pentru coloana vertebrală. Este foarte dorită de femeile și bărbații care cântăresc până la 100 kg, care preferă o saltea mai moale și fac exerciții în mod regulat.

 

Saltelele cu fermitate medie

Acest tip de saltea este unul dintre cele mai căutate de către clienți. Reprezintă media a mai multor tipuri de fermitate și se potrivește la diverse categorii de greutate. Salteaua oferă un echilibru între senzația de moale și o susținere corectă a corpului în timpul somnului.

Dacă ai un job sedentar sau nu faci exerciții fizice în mod regulat, caută o saltea mai dură pentru a evita durerile de spate.

Saltelele dure

Datorită densității sale, o saltea cu fermitate dură oferă un suport bun și este potrivită pentru persoanele cu greutate mai mare (până la 120 kg), dar și pentru copii.

Coloana vertebrală a copiilor este în continuă evoluție, astfel că dormitul pe o saltea moale și flexibilă poate fi cauza apariției scoliozei (deformare a coloanei vertebrale). Pe de altă parte, saltelele mai dure ajută la dezvoltarea corectă a sistemului musculo-scheletic.

Materialele saltelei

Alege ce este cel mai important pentru somnul tău. Fiecare material are avantaje și dezavantaje, astfel că ține de tine ce preferi cel mai mult.

Salteaua cu arcuri

  • Aerisită
  • Cu o rezistență îndelungată;
  • Mult mai rezistentă la mucegai și acarieni;

Mai multe despre saltelele cu arcuri

Arcurile care ies prin saltea și nu te lasă să dormi sunt de domeniul trecutului. Noile saltele cu arcuri se adaptează formei corpului fără să pună presiune doar asupra unor anumite zone. Pentru saltele cu arcuri este nevoie de o somieră solidă. Există 2 tipuri de saltele cu arcuri:

Saltele cu nucleu / miez din arc continuu:

Arcurile sunt conectate și astfel este alcătuit miezul saltelei care susține greutatea corpului.

Saltele cu arcuri împachetate individual:

Asigură o distribuire corectă a greutății, un suport mai conturat și are sensibilitate mai redusă la mișcare în comparație cu arcurile conectate.

Saltele cu arcuri sunt cele mai aerisite saltele, deoarece ventilația se realizează mult mai rapid. De aceea, sunt recomandate în spațiile cu un grad de umiditate mai mare. Nu trebuie să-ți faci griji, riscul de apariție al mucegaiului și al acarienilor este redus. Saltelele cu arcuri au nevoie de o bază solidă sau de o somieră cu lamele rezistente. Somierele elastice cu mecanism de relaxare nu sunt potrivite pentru saltelele cu arcuri.

 

Salteaua din spumă

  • Este universală;
  • Adecvată pentru diferite tipuri de somiere;
  • Rezistentă la dăunători;
  • Se adaptează perfect corpului;
  • Este ușoară;

Mai multe despre saltelele din spumă

Există mai multe tipuri de spumă care pot fi combinate astfel încât să rezulte cea mai bună fermitate. Le poți pune pe orice fel de somieră deoarece spuma este flexibilă și poate fi îndoită fără probleme.

saltea bonami

Saltelele din spumă rece (HR)

O astfel de saltea este mai aerisită decât salteaua din spumă PUR. Are elasticitate și stabilitate dimensională mare și reduce apariția acarienilor datorită ventilației foarte bune. În producție, sunt adesea utilizate diferite spume HR dure, crescând, astfel, calitatea produsului final.

 

Saltele din spumă leneșă

O astfel de saltea mai este numită și saltea Smart datorită proprietăților sale excelente. Spuma leneșă își schimbă fermitatea în funcție de temperatură, însemnând că se înmoaie în contact cu căldura corporală. Această saltea se adaptează perfect la forma corpului și oferă stabilitate și suport.

 

Salteaua cu umplutură naturală

  • Este respirabilă;
  • Întrunește standarde înalte de igienă;
  • Conține o pondere mare de cauciuc natural și fibră de nucă de cocos;

4. Bugetul

Dacă ești în căutarea unei saltele pentru dormitul ocazional al oaspeților sau pentru o cabană, este în regulă să optezi pentru ceva mai ieftin. Având în vedere că petrecem dormind ⅓ din viață, te sfătuim să investești în somnul de zi cu zi, deoarece o saltea de calitate te va ajuta să te trezești în fiecare dimineață odihnit și plin de energie.

saltea bonami

Sfatul Bonami

Prețul unei saltele depinde de mărimea sa, precum și de materialul folosit și proprietățile sale speciale. De exemplu, o saltea din latex natural este luxoasă, deci mai scumpă. Însă proprietatea sa de a reveni la forma inițială poate fi găsită și la o saltea din spumă mai ieftină.

Sursă foto: www.bonami.ro

Dormitor în stil natural de la Bonami

Când în jur e prea multă agitație și ești stresată,  ai nevoie de un loc liniștit, numai al tău, în care să-ți reîncarci bateriile. Bonami îți arată cum să îl creezi.

Este plăcut este să te trezești înconjurată de nuanțe de verde, iar lenjeria de pat să urmărească aceeași paletă cromatică! Combinația de nuanțe de verde creează o armonie ca într-o pădure, unde te poți bucura de un somn liniștit, neîntrerupt.

pat bonami

✓ Un dormitor decorat în acest stil îți bucură nu numai privirea, ci și sufletul. Fă alegeri luând luând în considerare ecologia și sustenabilitatea și optează oriunde este posibil pentru piese din lemn, iută și in.

✓ Un astfel de decor te ajută să te încarci de energie după o zi obositoare, de fiecare dată când mergi la culcare.

✓ Este ideal pentru iubitorii culturii estice, care apreciază un pat inspirat din futoanele japoneze, saltelele tatami sau un paravan din ratan așezat strategic în dormitor.

perna bonami

Cum poți avea și tu un astfel de dormitor:

Bonami ți-a pregătit deja o selecție de piese de mobilier și decorațiuni ce pot fi asortate. Acum, în funcție de dimensiunea dormitorului, trebuie doar să le alegi pe cele care îți transmit o energie cât mai plăcută.

tablou bonami

Gândește minimalist: mai bine ai mai puține lucruri, dar de calitate, decât multe dar care nu te reprezintă.

Combină mai multe nuanțe de verde cu elemente naturale din lemn, iută sau ratan.

patura bonami

Nu neglija elementele de decor, ponderea lor în estetica unei încăperi este mai importantă decât crezi.

Pentru a te încadra în tema naturală, mergi pe veioze cu abajur vernil, tablouri inspirate de floră, coșuri din materiale naturale sau pleduri în nuanțe de bej natur sau galben cald.

veioza bonami

Sursă foto: www.bonami.ro

Cum pregătim camera celor mici pentru noul an școlar

Anul acesta, mai mult ca oricând, este de dorit să pregătim în mod adecvat camera copiilor Fie ca studiază de-acasă, folosind tehnologiile online, fie că merg la școală, există întotdeauna soluții practice pe care le putem adopta astfel încât cei mici să beneficieze de un spațiu plăcut, în care să se simtă în largul lor.

Iată câteva sfaturi practice de la Bonami:

Culori neutre și liniștitoare

 Camera copiilor devine un spațiu de referință în căminul nostru, având în vedere că năzdrăvanii au fost nevoiți să petreacă atât de mult timp în casă. Nu mai este dedicat exclusiv temelor sau jocurilor ci devine o zonă pentru a petrece timpul împreună cu părinții, pentru lectură, hobby-uri sau comunicare prin mediul online cu membrii ai familiei aflate la distanță. Ținând cont de toate aceste elemente, culorile neutre, bejuri, pasteluri, griuri împreună cu nuanțele de lemn natur sunt soluția ideală pentru piesele de mobilier mari: dulap, birou, măsuță, comodă, pat. Alegând astfel de culori, spațiul devine mai primitor, neutru, inspirând calm și liniște.

comoda bonami

 

Gândiți pe termen lung

Cochetați cu ideea de a alege o temă cu prințese sau supereroi? Analizați implicațiile financiare și optați mai bine doar pentru accesorii cu o astfel de tematică: elemente decorative, textile, ce sunt ușor de schimbat și nu costă o avere. Piesele de mobilier, ce reprezintă investiția importantă într-o casă, este ideal să fie minimaliste, de bună calitate și să se potrivească atât în camera unui preșcolar cât și în cea a unui adolescent.

perne bonami

O bibliotecă adevărată 

Având în vedere că cei mici petrec din ce în ce mai mult timp online, ce ar fi să le deschidem de mici gustul spre lectură? Și ce loc este mai bun să citiți împreună o carte dacă nu camera copiilor? Puneți cărțile la vedere, într-un loc accesibil, cu rafturi joase, astfel încât să poată fi la îndemâna lor. Dacă alegeți o bibliotecă trainică, rafturile nu se vor ‘’lăsa’’ datorită greutății volumelor. 

 

biblioteca bonami

Un pat altfel

Aveți un singur copil și nu v-ați gândit la un pat supraetajat? Noi vă arătăm că este o idee excelentă! Iată de ce:  oferă copiilor un spațiu suplimentar de joacă, în încăpere, de care, nu s-ar putea bucura dacă ați opta pentru un pat normal, de o persoana. În plus dați frâu liber creativității și aventurii! Patul poate devenii un vapor, un avion sau un camion, depinde doar de ei și de poveștile pe care și le imaginează.

pat copii bonami

Biroul nu e doar pentru teme

Ce-ar fi să alegeți un spațiu de lucru neconvențional? Cu siguranță cunoașteți ideea clasică de birou- un corp de mobilier plictisitor și câteva sertare. Nu este tocmai spațiul plin de inspirație care să confere spor la lecții! Dacă, în schimb, optați pentru un birou modern, ce, de fapt, nici nu arată ca birou, atunci năzdrăvanii vor fi mai deschiși și mai pregătiți să se așeze la el. În plus, cine spune că acest spațiu nu poate fi folosit pentru alte activități decât temele: pictat, construit, modelaj cu plastelină sunt doar câteva idei.

birou copii bonami

 

masuta copii bonami

Accesorii vesele

Știm că cei mici, indiferent de vârstă, iubesc piesele de Lego. De ce să nu aducem în camera lor jocul preferat și sub alte forme? De exemplu cutiile de depozitare Lego sunt deosebit de practice și rezistente, au diferite forme și culori și se pot adapta în orice cameră de copii. Unde mai pui că există și accesorii pentru scris sau cutii pentru gustări din aceeași gamă?

caiet lego bonami

pahar lego bonami

penar lego bonami

Sursă foto: www.bonami.ro

 

 

 

 

Ghid practic pentru alegerea canapelei

În prezent, poți alege cu ușurință o canapea online, din confortul casei tale. Trebuie doar să ții cont de criteriile cele mai importante cum ar fi dimensiunea, materialul tapițeriei și îngrijirea acesteia. Așadar, așează-te pe vechea canapea și bucură-te de ultimele momente petrecute pe ea.

1. Dimensiunea canapelei – cel mai important parametru atunci când o alegi

Înainte de a lua decizia finală, măsoară spațiul disponibil pentru canapea. Acoperă spațiul măsurat cu niște ziare pentru a avea o imagine de ansamblu mai bună despre cât spațiu va ocupa cu adevărat canapeaua.

Dacă te gândești să cumperi o canapea extensibilă, ia în considerare spațiul pe care îl ocupă canapeaua atunci când e extinsă (ca pat). Asigură-te cu toate sertarele și ușile dulapului se deschid în jurul canapelei extinse.

O canapea prea mare ocupă mult spațiu într-o încăpere mică, în timp ce o canapea mică se poate „pierde” într-o cameră mare.

canapea bonami

2. Materialul tapițeriei

Tapițeria nu trebuie văzută doar ca partea estetică a unei canapele. În general, cu cât finisajul este mai de calitate, cu atât canapeaua va rezista pentru mai mult timp. Cele mai populare sunt canapelele textile și cele din piele.

 

3. Funcțiile și caracteristicile canapelei

Canapelele extensibile

Canapeaua extensibilă este potrivită pentru musafirii care rămân peste noapte, dar poate înlocui și definitiv un pat. În acest caz, nu te grăbi să alegi orice, ci fii atent la următoarele funcții și caracteristici:

Canapeaua trebuie să se poată manevra ușor – să poată fi extinsă cu ușurință de o persoană. Există mai multe mecanisme de extindere a canapelei, însă cel mai indicat este cel în care șezutul și spătarul sunt rabatabile. Acest mecanism constă în extragerea suportului saltelei cu ajutorul unei bare metalice sau a unui mâner textil. Structura este foarte importantă. Odată extinsă, canapeaua trebuie să fie stabilă și să nu se balanseze.

canapea extensibila bonami

Canapelele cu spațiu de depozitare
Aceste canapele sunt potrivite pentru apartamentele mici, unde nu există prea mult spațiu de depozitare. Unele canapele au cotiere care pot depozita lucruri mici precum telecomanda de la TV, altele au diferite dulapuri și sertare încorporate.

 

Canapelele cu recliner

Canapelele cu recliner (o acționare simplă, mecanică sau electrică) sunt considerate cele mai confortabile canapele, fie că este vorba de repoziționarea spătarului, tetierelor sau a cotierelor.

4. Design și culori

Aici totul depinde de preferințele tale și de stilul întregii camere. O culoare puternică sau un model bine evidențiat poate deveni un punct de atracție al încăperii, însă o combinație de mai multe culori poate crea haos.

Atunci când alegi culoarea, ia în considerare toți membrii familiei, inclusiv copiii mici și animalele de companie. La o canapea de culoare mai închisă este mai ușor să ascunzi petele. Pe de altă parte, culorile deschise ajută la crearea unei iluzii optice de luminozitate și încăpere mai mare.

canapea bonami

Scandinav

Culorile predominante sunt cele pământii și, de obicei, canapelele au picioare lungi și rotunde. Sunt potrivite pentru locuințele moderne sau în stil natural, orientate spre stilul Hygge.

 

Modern
Funcție practică, linii simple, margini ascuțite, materiale moderne și un minim de decorațiuni – o astfel de canapea este ideală pentru un interior modern, însă grație designului său minimalist, se potrivește perfect în mai multe stiluri de interior.

 

Glamour

Canapele elegante din catifea, matlasate, cu picioare și nasturi argintii sau aurii.

canapea bonami

Rustic

Forme tradiționale, matlasate, aspect strălucitor, de multe ori asociat cu pielea – canapelele Chesterfield sunt potrivite pentru un astfel de stil rustic. Acest tip de canapea în stil victorian atrage atenția prin grandoarea și forma sa robustă. Cotierele sunt poziționate la același nivel cu spătarul, iar tapițeria sa din piele este decorată în mod specific cu butoni.

Clasic

Grație aspectului atemporal, se potrivește în aproape orice stil de interior.

capanea coltar bonami

Romantic

Poți recunoaște o astfel de canapea după modelele florale, culorile pastelate și formele sale rotunde. Te va face să te simți ca și cum ai fi într-un castel din povești. Este perfectă pentru stilul Provence.

Retro

Dacă te decizi să-ți decorezi locuința în stilul mid-century, o astfel de canapea nu trebuie să-ți lipsească. O poți recunoaște prin curbura tipică a picioarelor, șezutul oval în culori retro (precum verde-galben), cotierele tapițate și pătrate din lemn.

Industrial
Piele și metal, o paletă de culori naturale, închise, un aspect aparent nefinisat și brut și care se combină perfect cu accesoriile din beton.

 5. Îngrijirea și întreținerea canapelei

Deși nu există o regulă generală pentru îngrijirea unei canapele, este, totuși, adevărat că o îngrijire atentă poate extinde durata „de viață” a unei canapele.

Huse detașabile

Când canapeaua are o husă / tapițerie detașabilă, curățarea se face mai ușor – trebuie doar să „desfaci” și să speli aceste părți sau să le duci la o curățătorie specială. Te sfătuim să urmezi întotdeauna instrucțiunile producătorului atunci când trebuie să o cureți.

Pregătirea pentru curățare

Fiecare tapițerie necesită moduri și produse diferite de curățare. De exemplu, pielea trebuie îngrijită altfel față de textile. De aceea, informează-te care este cea mai adecvată metodă de curățare pentru canapeaua ta.

Curățare manuală sau profesională?

În general, curățarea manuală nu este la fel de eficientă precum curățarea profesională și poți face chiar mai mult rău decât bine dacă nu o realizezi corect. Așadar, este bine să investești din când în când într-o mașină de curățat, pentru a te asigura că nicio pată sau urmă de detergent nu va rămâne pe canapea. Poți închiria, împrumuta sau chiar cumpăra un echipament profesional de curățare.

Sursă foto: www.bonami.ro

Cum amenajăm un balcon mic

Amenajarea unui balcon de doar câțiva metri pătrați poate fi o adevărată provocare. Însă dacă știi cum să o faci corect, rezultatul va fi unul pe măsură. inspiră-te din sfaturile Bonami care te vor ajuta să profiți de fiecare spațiu liber de pe balcon, alegând mobilierul și accesoriile potrivite.

Sfat #1

Înainte de a alege mobilierul, desenează un mic plan pentru a defini fiecare secțiune a balconului și scopul acestora

Sfat #2

Nu este loc pentru masă mică pe balcon? Atunci alege un puf mai tare pe care-l poți folosi ca taburet, dar și ca măsuță auxiliară.

Puf adecvat pentru exterior bonami

Sfat #3

Mobilierul de exterior poate fi completat perfect de un fotoliu suspendat. Nu ocupă mult spațiu, iar dacă are și propriul sistem de agățat, nu vei avea probleme să-l amplasezi.

 

Fotoliu de gradina suspendat bonami

Sfat #4

Articolele textile nu sunt numai pentru interior. Pernele și pledurile cu modele naturale, ideal din materiale impermeabile, sunt la modă în acest moment.

Fata de perna Apolena bonami

Sfat #5

Știi cum poți personaliza un balcon mic? Pereții și balustrada oferă suficient spațiu pentru a face locul cât mai cozy.

Sfat #6

Alege câteva ghivece suspendate – economisesc spațiu și vor face ca balconul să înflorească, la propriu.

 

Ghiveci suspendat bonami

Sfat #7

La sfârșit, adaugă decorațiunile. Câteva felinare din răchită și un prinzător de vise vor contura o atmosferă feerică pe balcon.

Felinar din bambus Compactor Bamboo Lantern, bonamiSursă foto: https://www.bonami.ro/